Prin prezenta, subscriu la urmatoarea intelepciune: intelegi mai multe despre tara natala din drumul de intoarcere, decat din timpul petrecut in afara ei.
Cel mai recent astfel de drum, care a pus punct si virgula unui periplu de 2 saptamani prin Europa: Londra, aeroportul Luton, cu destinatia Bucuresti, Baneasa.
Luton, desi e la mai mult de o ora distanta de oras si are ca si clienti tot companii low cost, arata ca un aeroport – spre deosebire de omologul Baneasa, care emana un parfum strident de statie interoraseneasca de maxi-taxi. O regula pe care lutonezii o impun cu strictete, ingrosata de repetate anunturi la difuzoare, e limita de un bagaj de mana per persoana. Un singur bagaj de mana! Deci nu un bagaj si o posetuta sau o servieta sau o geanta de laptop. Motiv de usoara anxietate pentru subsemnata, posesoare de geanta sport hartanita plus poseta de lady, incapatoare. Mai ales dupa ce un domn conational care nu trecuse proba ne-a spus dezcumpanit (si cuprins de fiorul solidaritatii nationale) cum nemernicii l-au redirectionat spre check-in, intru depunerea bagajului la cala. Acum, respectivul domn tinea in mana o butelca de sampon (sau apa de gura?), care depasea cu mult litrajul permis, oricat ar fi impachetat-o in punga de plastic transparenta si resigilabila; hiba sarsanalelor lui era mult mai complexa. Am indesat poseta in geanta sport hartanita, l-am lasat pe om bombanind langa plasa lui de rafie si am trecut fara piuit prin punctul de control. O ora de intarziere mai tarziu – petrecuta stand la coada, ca nu cumva sa se ocupe Locurile Bune -, am purces intru imbarcare.
In avion, ca-n avion. Scaunele au fost pe rand ocupate de pasageri, iar compartimentele atent selectionate au fost indopate cu bagaje. O sa-l crut pe domnul care si-a proptit ditamai geanta in brate, dupa ce a inteles ca-i va fi imposibil s-o muleze pe dimensiunile compartimentelor mai sus mentionate. Vedeta zborului* a fost un alt domn, asezat pe randul paralel de scaune. Un individ ca o pata gri in peisaj, pe care nu l-ai putea descrie nici dupa ce-a sarit din masina la semafor ca sa-ti arda una. Nu i-am uitat insa trasaturile sapate parca in pielea pamantie si aerul de „m-a pus dracu’, dom’le, sa renunt la biletul first class si sa zbor cu bovinele astea”. Nici cum i s-au strapezit colturile gurii cand a vazut inaintand pe culoar un tanar (student probabil), care se muncea cu o cutie de violoncel (sau contrabas), umflata si amenintatoare ca burta unei cucoane supraponderale cu probleme de digestie. Printre buzele subtiri a suierat un: „Dom’le, da’ chiar nu putea sa-l puna la cala?”.
Am decolat, cu uriasul instrument muzical asezat pe un scaun numai al lui (apropo, cum se cumpara oare biletul pentru un violoncel/contrabas?), tanarul student asezat alaturi si domnul indignat langa. Apoi au inceput manelele. Tare. De undeva din spate. In tramvai le suport, mi-am zis, cu mustarul grav sarit. In metrou le suport. In troleu le suport. Pana si in baie le suport, cand fac bairam vecinii. Dar in avion?! Aici, ajutata de autoritatea domnisoarelor in roz, voi izbandi. Am inceput sa ma foiesc in scaun, cautand cu privirea o stewardesa cu drum spre mine. Stateau cuminti la capatul avionului si pareau de nestingherit. M-am uitat pe panoul de comanda: aer, lumina si un desen care trebuie ca apeleaza un insotitor de zbor. Am ezitat, butonul era atat de plat incat dadea impresia unui element de decor. Am apasat. Mi-am pregatit si replica – sa nu par o cucoana mofturoasa, cu ifose de first class, dar totusi sa rezolv tiuitoarea problema. O sa strecor o dara de umor, dar voi fi ferma.
Cum toate stewardesele pe care le auzisem pana atunci erau romance, am ajuns la ceva de genul: cred ca undeva in spate e un domn care si-a asumat rolul de responsabil cu coloana sonora.
„Nu va suparati, cred ca…”
„I’m sorry”, mi-a raspuns domnisoara zambitoare. „I don’t speak Romanian.”
„Uhm, there’s a gentleman in the back…”
„Oh, the music’s too loud?”
Aham.
*Respectivul a reusit mai tarziu sa spulbere toate miturile legate de debarcarea prematura. Si-a desfacut centura, clac!, in clipa in care rotile au atins asfaltul peticit din Banesa. S-a ridicat de pe scaun, a deschis nonsalant compartimentul de deasupra-i si si-a scos, imperturbabil, bagajul. Avionul inca rula pe pista. Si-a luat haina pe el, si-a pus geanta pe umar si a luat-o spre iesire. Avionul inca nu se oprise.