margelatu’
ieri a inceput inecat in doua ibrice rosii consecutive de cafea, depanate in povesti cu rox, prietena si generoasa gazda a mea in ultimii trei(3!!!) ani de bucuresti. cu tensiunea reglata am luat-o inspre gara unde aveam de plasat un geamantan (nici mare nici mic dar aprig la greutate) nasului(nash pentru cunoscatori) de IC bucuresti-cluj. in zare pe peron, discutand cu nash, nimeni altul decat logoreicul maestru florin piersic. blond, masiv, impunator inca prin prezenta, cu cracii- odata incalecati pe murgi focosi- imbracati in “baggy pants” maslinii, pantofi sport tip ‘adidasi’ in picioare si tricou banal alb. avand in vedere ca si noi aveam afaceri tot cu nash, am grabit pasul inspre ei. in pas grabit mai ales prietena purtatoare de geamantan, trebuia sa se lepede de el in timp util, eu mai alene. florinel, impresionat de aparitia usor hilara a micutei roscate crete indoita de tonajul bagajului, a exclamat cu vocea lui de lup imbatranit, managind-o in acelasi timp patern pe obrajor: “uite si la asta mica, cum se chinuie cu bagaju’ !”. omul are probleme cu spinarea, o stiu pe asta de alta data cand am stat langa el in tren, de aceea banuiesc nu a si ajutat-o cu bagajul, doar cu vorba. asta pentru carcotasii care s-au grabit sa comenteze scena. imi place de el!
private parvan
cu valiza in drum bun! spre cluj, am dat ascultare acordurilor formatiei “formatze”, aveam nevoie deci de o mancatorie. hotarand ca ne-ar cadea bine sa o facem in spirit nostalgic, ne-am decis pentru “schnitzel la parvan“. istoric si arheolog, vasile p. este si piata si statie de mijloace de transport in comun (de la p-ta kogalniceanu prima inspre gara). ei bine, pe un colt de strada in piata asta, e o gogoserie. langa gogoserie, perete in perete, mult mai importanta schnitzelerie. meniul scris pe geam contine diverse articole alimentare, dar schnitzelele de piept de pui … mari cat chifla despicata in doua, de trebuie sa le dea tanti una pe mijloc ca sa poata impreuna monstru de sandvich (5,5lei), crocante, nu slinoase, suculente, accesorizate cu clasicele varza, cartofi prajiti, ceapa, castraveti murati, rosii si sosuri, toate optionale. mananci la unu cam pana pe la cismigiu iesirea inspre sala palatului, daca te plimbi in timp ce-l lucrezi. divin! merge spalat cu o bere rece, ca e satioasa namila. am pornit deci inspre o terasa stiuta de prietena mea, localizata destul de greu, ca se cam stricase compasul de la ghiftuiala. intr-o curte pe stirbei voda, aproape de intersectia cu berzei, acoperita pe jumatate cu un acoperis de tabla albastru, cu firma de aceeasi culoare, pe care scris cu alb “private club”. nume foarte in ton cu locatia (nu, nu se cere card de membru la intrare), care mie personal mi-a inspirat statie de microbuse transformata in terasa: pe jos beton, mese si scaune de plastic galbene si cam atat. chelneritele imbracate in tricouri “bergenbier”- 2,5lei sticla, vesele si vorbarete, ca si clientii de altfel. desi stomacu-mi se chinuia inca sa se obisnuiasca cu incarcatura schnitzel-oasa, trebuie sa spun ca mi-a plouat in gura cand am vazut in farfuriile co-terasenilor halci de gratare cat palma de miner, groase de trei degete, de un roz-obscen pe dinauntru. va fi cu bis cu siguranta!
niste baieti
s-au intamplat si muzicale multe aseara in bucuresti. ne-am impotmolit la alegerea intre Da Hood, “Luna Amara”, CTC, si Blanos Distrusos care s-au desfasurat in club preoteasa (casa de cultura a studentilor),unde s-a inamplat bukarest fusion nights one si Niste Baieti in underworld. am ales beciu’.
Niste Baieti sunt niste baieti (spiritual sigur, biologic discutabil) care si-au pus in cap sa “acopere” schlager-e din repertoriul national cu riff-uri imbietoare la pogo. si bine au facut! trei dintre membrii formatiei- chitara, bass si tobe- sunt e.m.i.l-i de meserie, vocalul e imprumutat de la Molotov Cocktail. la concert lume nu prea multa (concept descoperit de mine destul de de curand!) suficienta insa pentru a incinge peretii (aparatul de aer conditiont scotea aburi). media de varsta, fara sa mai fie un soc, undeva pe pragul majoratului, copiii veseli si parca mai moi in coate ca alte dati, “batranetu’ ” mai retras, ca doar trebuie sa le facem loc celor ce ne vor ajuta sa trecem strada. nici nu aveai cum sa nu te zgaltai (chiar si numai de ras) pe cover-uri ale unor melodii ca”fata draga” a infocatei madalina, “ploaia”- trista cand o canta [es]cargo- sau “sus in deal e-o casa”. am stropit cu bere mocheta pentru sufletul mortilor, cand s-a adus vorba si cantecul de Gica Petrescu, Dan Spataru si Laura Stoica. am admirat faptul ca, raritate pentru publicul de pe aici, s-a colaborat cu succes pana si la “crowd-surfing”.
inca dinainte sa apara niste baieti care sa se joace cu comorile din repertoriul national (si cateva din cel international: un pic de toy dolls, ramones si nine inch nails/johnny cash) am sustinut cauza cover-urilor; atata tip cat sunt facute bine din punct de vedere muzical, nu cred ca denigreaza cu ceva, ba dimpotriva, de multe ori resusciteaza originalele (vezi si asculta me first and the gimme gimmies). or ce am auzit aseara a sunat destul de bine. destul cat sa ma bucur ca odata cu acest concert a inceput the “oldies but goldies tour”, trupa urmand “sa dea punk rocku’ ” in alte 11 orase din tara.
