targu mures, acum doua saptamani.
cafele, beri, placinte cu varza de despartire. n-am apucat sa plec pana nu m-a intrebat toata lumea, oarecum pe buna dreptate: “totusi, ce ai de gand sa faci in bucuresti?”. initial am incercat sa imbrobodesc raspunsuri cat de cat pe intelesul curiosilor, cu subiect si predicat aranjate frumos dar cam fara iz de real in coada. acest delir al verbalizarii unor perspective cat se poate de incerte s-a dovedit insa a fi mult prea dureros, asa ca am sintetizat toata aiureala in “ma duc sa-mi construiesc viata!”.
bucuresti, de atunci.
zgaltai viata 9, da-de pica ceva de pe vreo craca. a picat deci la fix -asta e sigur, data si ora nu le mai stiu- vestea ca hotnews.ro cauta instrumentist pe sectiunea de economie. am trimis cv (am si ras cu ocazia asta), “investitoru” s-a asigurat ca ii va fi acordata atentie sa zicem putin mai deosebita (a se citi recomandare) si alaltaieri a venit telefonul de 12 jumate cu invitatia la interviu. miercuri (azi) la 1200 GMT.
“plec dupa meci, maine am interviu!”
cum bine se stie, ieri a fost meci mare. si se poate meci mare fara ecran in garsoniera populata de amici, pofta de bere, lipsa si mai si dar cu palinca in rol de substitut? sigur ca se poate! la altii poate. una la mana ca ne-am uitat la meci avand in posesie doua (2!!!!) bilete in spatele tribunei oficiale, frumos colorate si nefolosite. le primise cadou un actual-fost-prieten, care nu a gasit pe nimeni dispus sa mearga si permiteti-mi sa nu-l citez, nu a putut sa conceapa ideea de a merge la meci cu o fata. al doilea factor cu oarecare importanta in cursul povestii a fost cursul lin dar spornic al palincii din pahare in microbistii indurerati. atatea grade, am fost net dominati numeric, nu le-am putut face fata! si nu in ultimul rand (in spatele tribunei lui jiji am zis!), poate ca mai conteaza si berea care a sosit cu intarziere ce-i drept, dar nu destul cat sa ne suparam pe ea. steaua – olimpique lyon 0-2 (sper ca asta a fost scorul final, ma incurc la numaratori cand jonglez atatea variabile).
hotnews.ro
o teorie de-a mea despre mine (ahaaa, cat imi place subiectu’ asta) e ca o stare usor incadrabila in categoria “mahmureala” poate fi propice situatiilor vag stresante. pacat ca cea din dimineata asta a fost o monstruozitate pe care nu stiu unde s-o incadrez inafara de “deces cerebral cu slabe sanse de recuperare” si daca e sa fi fost ceva vag, poate fi vorba doar de amintirile legate de cum am ajuns acasa. treaba asta cu mahmureala am mai incercat-o si in alte situatii (vezi sustinerea orala a lucrarii de diploma), in care a adus ceva contributie pozitiva, dar degringolada neuronala de azi a batut absolut orice asteptari. am ajuns la fata locului, mai exact in fata blocului unde urma sa ma desfasor, cu un sfert de ora mai repede. mi-am luat a doua sticla de “cappy ice fruit” cu multi vitamini pentru monstrul din mini. doi stropi s-au intalnit cu bluza dupa ce parasisera buza, in perfecta armonie cu mica pata de pasta de dinti pe care mi-am descoperit-o doar pe drum (nota pentru data viitoare: igiena orala inainte de imbracare!). usa blocului s-a deschis fara sa fiu intrebata ce vreau, de cum am intrat am auzit usa de la apartament deschizandu-se – e la etajul 1- , unde ma astepta zambitor intervievatorul. am mai facut o data cunostinta, cu buna dimineata de rigoare, dupa care am fost directionata catre bucatarie. unde s-au turnat cafele, sau incins tigari si discutii, la fel de firesti pentru un interviu ca si locatia. ne-am zis fiecare de bine, de sine, de “ce”-uri si “cum”-uri: importanta surselor energetice, cine ce a cantat anul asta la sziget, despre chirii si zone umane de locuit, cat de greu e sa reduci numarul de tigari/pachete pe zi, cine i-o fi pus pe francofili sa se destrabaleze pe artere principale ale orasului, cum o sa fiu exploatata in prima faza cu plata infima, putin istoric al proiectului si mai mult viitor si tot asa pana sa se goleasca cestile de cafea si sa se umple scrumierele. pe cand ma pregateam sa plec, intelegerea fiind ca luni incepe luna de proba si acomodare in regim o zi da o zi ba, a aparut si capetenia tribului, un nene de varsta mijlocie cu probleme in zona lombara si pofta de ras. care nene striga inca, in timp ce au coboram scarile, “pisicaaa! pisicaa!” (mini-pisicuta gri-petrol pufoasa, intrata in apartament cand am deschis usa sa ies).
tigara de dupa.
fumata in ploaie, in drum spre casa, cu talpile alunecand in sandalute. nu inteleg exact de ce taman eu, cand practic nicio calificare care sa ma recomande ca stirist. sunt nesigura pana si pe partea de economie, mai multe tin minte din liceu decat din trA.S.E-ul urmat dupa. noroc ca mahmureala continua si nu am puterea sa ma gandesc prea mult la asta. noroc ca a fost bine. noroc ca am intalnit pe cine trebuia. noroc ca nu ma leaga nimeni si daca nu merge, nu merge si basta! noroc ca am 9 de explorat!
